Cu trenul la Cercul Polar - Ziua 2 Viena - Malmo

Am lasat in urma casele de bilete si pe fata de la bilete extrem de uimita si am plecat catre peron.
Trenul cu care urma sa plec nu mergea complet pana la Berlin, ci doar o parte din el. Avea vreo 15 vagoane, din care o parte mergeau spre Varsovia, Minsk sau Moscova. Drept sa spun, nu m-ar fi deranjat sa ma trezesc la Minsk, chiar mi-ar fi placut, problema era ca imi lipsea viza de Belarus din pasaport. Si oricum biletul Interrail nu era valabil in niciuna din tarile ex-sovietice.
Ajung eu la vagon, aproape de capatul trenului, urc si, dupa ce urc, realizez ca, preocupat fiind cu biletul din noapte urmatoare, nu mi-am luat si eu o bere sa beau la plecare. Asta e, e tarziu. Ajung la compartimentul meu, care e gol, in timp ce toate celelalte sunt pline. E normal, oamenii prevazatori isi iau din timp bilet la compartiment cu 6 cusete, nu dau 7 euro in plus, ca mine. In fine, asta e. Ma schimb si observ ca vagonul restaurant e fix langa vagonul meu. Intreb daca au bere. "Da, cum sa nu, 25 de euro cutia" "Da, bine, vin mai tarziu" (...si marmota invelea ciocolata in staniol).
Intre timp mai apare o chinezoaica la vreo 20 si ceva de ani, ce calatorea si ea singura si urma sa coboare la Praga, undeva pe la 3-4 dimineata. Nu sta mult si se baga in pat.
Cum si eu eram obosit, fac acelasi lucru, intrucat era deja 10 si jumatate noaptea.
Pe la 3 dimineata, bate conductorul la usa si o anunta pe chinezoaica sa se pregateasca, intrucat ne apropiam de Praga. In fine, pleaca, in schimb vine alt tip ce se urca in patul de sus si se culca si el. Trenul avea sa stea ceva mai mult aici, estimez cam jumatate de ora.
Dimineata ma trezesc, in apropierea granitei cu Germania. Ma spal, ma aranjez, timp in care se trezeste si baiatul care s-a urcat in tren la Praga. Numai bine, suntem anuntati de controlor ca avem inclus si un sumar mic dejun, si anume un corn si un suc natural, asta pe langa cele 2 sticle de apa pe care le-am avut de cand m-am suit in tren. Ne luam micul dejun si intru in vorba cu colegul de compartiment, asta dupa ce strangem paturile. Aflu ca il cheama Sebastien, ca e neamt din Berlin, student tot acolo, iar acum se intorcea din vacanta de la Praga intrucat il chemase facultatea pentru nustiuce hartii. I-am explicat si eu ce traseu am, regretul ca nu pot ajunge pana la Nordkapp  fiind prea scump, la care el imi spune ca mare lucru nu voi pierde. El fusese iarna si, de la un anumit punct incolo, voi vedea doar stanci. El le prinsese acoperite de zapada si se simtea ca in desert. Cum ajunsese acolo? Nu, fara sa dea 240 de euro cat cereau cei de la Eskelisen-lapinlinjat pe un bilet de autobuz dus-intors Rovaniemi-Nordkapp, ci cu autostopul, fara sa dea nici un ban. Aflu ca ajunsese pana acolo tot cu autostopul, ca mai fusese prin Europa asa si ca nu avusese nici o experienta neplacuta pana atunci. Mda, voi incerca si eu, dar nu acum...Oricum, ce era important era ca nu trebuia sa regret prea mult.
Intre timp, afara vremea trecuse de la canicula din zilele precedente la o  vreme inchisa, cu ploaie din cand in cand. Prin urmare, am scos mai aproape si bluza si pelerina de ploaie, sa le am la nevoie in Berlin. Din vorba in vorba, trecem de Dresda, mai mergem mai departe catre nord, dupa care intram in bezna, ca intr-un tunel.
Sebastien ma anunta ca aproape am ajuns. Mai face trenul o oprire, dupa care coboram. Cobor din tren in gara Berlin Hauptbahnhof si ma simt de parca eram la metrou, in nici un caz afara. Mi-a scapat un WOW.
Gara era ENORMA. Inchipuiti-va sinele de tren de la Gara de Nord, prelungiti-le si spre Unirii si sudul Bucurestiului, eliminati cladirea, pe locul ei puneti Afi Palace Cotroceni iar la al doilea nivel, perpendicular pe sinele de tren, mai puneti inca vreo 3-4 sine de metrou si va rezulta gara principala din Berlin. De ce am adus Afi Palace Cotroceni in discutie? Pentru ca, in afara de gara, aici gasesti de toate, ai si magazine de haine, ai cateva market-uri, ai food-court, ai si toaleta cu dus unde, in schimbul a cativa euro, poti sa te improspatezi. A fost singura gara in care am reusit sa ma pierd. Dar mi-a placut.

Cu toate acestea, am cautat in zadar un wi-fi moca. Intru direct si imi caut ruta pentru Malmo din acea zi. Gasesc cea mai buna varianta, si anume sa plec la ora 13:12 in directia Hamburg, apoi la 15:28 din Hamburg catre Copenhaga, sa ajung pe la 8 seara si sa am grija sa fiu la ora 22:38 in gara din Malmo, cand va pleca trenul de noapte catre Stockholm.
Deja era ora 10, aveam doar 3 ore de umblat prin Berlin, asa ca trebuia sa ma grabesc. Am iesit din gara si am luat-o usor pe jos catre Dorotheenstrasse, unde se afla ambasada Romaniei, intrucat aveam un drept la vot de executat. Nu era obligatoriu sa votez, ba chiar mai bine n-o faceam, dar am vrut sa vad si eu cum e sa votezi din strainatate. Nu am mers prea mult, am trecut prin locul prin care, cu 20 de ani in urma, trecea zidul Berlinului, si am vazut in apropiere steagurile tricolore.
Intru eu in Ambasada, salut in romaneste, un domn la intrare, roman ca mine ma pune sa trec pe la controlul de arme, aparatul tiuie (la cate aveam prin rucsac, era si normal), in fine, las eu rucsacul la intrare si intru in sectie. Dupa ce votez si imi recuperez pasaportul, am mai stat putin de vorba cu cel de la intrare. Afland ca urma sa ajung in aceeasi seara la Copenhaga, ma intreaba in gluma daca nu fac turism electoral. Da, la asta chiar nu ma gandisem...
Plec mai departe, catre poarta Brandenburg, altadata granita dintre est si vest, acum simplu obiectiv turistic. Aveai ocazia inclusiv de a face poze cu soldatul american si cu cel rus. In apropiere, se gasea unul din sediile celebrului magazin al figurilor de ceara, Madame Tussaud's. Am vrut sa intru, dar coada de la intrare m-a facut sa abandonez acest gand. M-am multumit cu versiunea demo, cea din vitrina.

Plec mai departe pe celebrul bulevard Unter den Linden, cu gandul de a ajunge pana la turnul TV si de a lua de acolo metroul inapoi la gara. Cu aceasta ocazie, am aflat ca atractiile Berlinului sunt in zona de est a acestuia, nu in cea de vest. Data viitoare le voi explora pe indelete.

De asemenea, data viitoare nu voi mai rata turnul TV, sunt convins ca vederea de sus e de milioane. Dupa cum se vede si din poze, vremea era destul de intunecata, de altfel si Sebastien ma prevenise ca ma pot astepta la asa ceva destul de des in Berlin, oricum, bine ca nu ploua.
Ajung apoi la metroul suprateran, imi iau bilet si urc, cu directia gara. Ajung in gara, localizez peronul (lucru nu foarte usor), trec pe la un market sa-mi fac ceva provizii de alimente, dupa care cobor la peron, vreo 2 nivele. Dupa cum spuneam, trenul meu pleca la ora 13:12 din gara. Nu mica mi-a fost mirarea cand, la peronul meu, era trecut un alt tren pentru 13:02. Ma uit pe o tabela din gara si ma linistesc. Nemtii, eficienti, folosesc la maxim peroanele, nu stau trenurile degeaba. Vine primul tren, pleaca, mai stau cateva minute, si vine si al doilea. Am uitat sa precizez ca, pe peron, in apropiere erau si cativa italieni ce isi completau de zor Interrail Pass-urile. Iata ca nu sunt singurul.
Urc in tren, iau un loc, intrucat nu era cu rezervare, si descopar ca am la dispozitie 2 prize si radio, unde pot sa-mi pun castile. Profit de ocazie si imi pun telefonul si acumulatorii de la camera la incarcat. Nu se golisera, dar cine stie...

Intre timp, trenul  se pune in miscare, iesim din gara si constat ca tocmai a inceput ploaia. Speram ca la destinatie sa fie uscat, totusi. Vine si controloarea, ma ia putin la rost ca de ce nu mi-am completat ultimul tren in lista pass-ului, ii zic ca am uitat, ma conformez si ma lasa in pace. Trenul era pe jumatate gol, venea de la Munchen si avea ca punct terminus gara Hamburg Altona.
La un moment dat, pe ecranul dintre scaune se afiseaza viteza: 198 km/h. WOW. Si nu era tren de viteza, ci un banal tren interregional. Cateva minute mai tarziu, 220 km/h. Nu, nu era vreo linie speciala, ci clasica, de fier. Inutil sa zic ca nu se simtea nimic, afara ploua de rupea, iar trenul mergea mai repede decat masinile ce se deplasau pe autostrazile cu care se intersecta. That's Germany ! Voi apuca oare vreodata la CFR asa ceva?
O ora si jumatate mai tarziu coboram in gara la Hamburg. Din pacate insa, timpul scurt pana la urmatorul tren nu mi-a permis sa ies din gara, asa ca m-am multumit sa umblu putin pe acolo. Gara din Hamburg e mai mica insa, cam ca Gara de Nord, destul de veche ca si arhitectura, insa totul este pus la punct si curat.

Ma uit la ceas si observ ca este 3 si un sfert, asa ca ma duc sa iau un loc pe peron. De data aceasta, este destul de multa lume, chiar foarte multa, comparativ cu trenul anterior. In fine, vine trenul, ma asez la coada si urc. Nu apuc sa intru in spatiul scaunelor (trenul nu era compartimentat) ca ma blochez, nu mai puteam da nici inainte, nici inapoi, era arhiplin. Imi iau gandul de la a sta jos, intrucat nu aveam rezervare. N-am avut ce face, dupa vreun sfert de ora dupa ce s-a mai linistit treaba, am pus rucsacul jos intre scaune si m-am asezat pe el. Nu erau doar Interraileri, ci si suedezi sau norvegieni ce se intorceau acasa. Exceptand ambasada, romaneste nu mai auzisem de la Viena.
Trenul si-a continuat drumul spre nord, in continuare prin ploaie, trece de Lubeck, o parte din pasageri mai coboara, trenul se mai elibereaza si ajunge la Puttgarden, pe malul marii Baltice. Ma uit pe geam si observ in partea stanga, coada de masini ce urma sa urce pe ferry-boat. Pentru cine nu stie, Copehaga este pe o insula, legata in partea de est printr-un pod rutier si un tunel feroviar, iar in partea de sud prin Ferry-boat cu Germania.
Trenul avea sa urce pe ferry-boat. Da, ati citit bine, trenul urca pe vapor, de unde isi continua drumul spre Danemarca. Pare incredibil, dar asa e. Dupa ce am urcat pe ferry, toata lumea coboara, si eu cu ei, intrucat este interzisa stationarea in masini si in tren. Nu cred ca isi doreste nimeni sa ramana blocat in tren daca se scufunda vaporul. Prin urmare, am urcat sus pe punte. Ferry-ul se puse in miscare spre nord, catre Danemarca. Afara ploua marunt, cam 15 grade dupa estimarile mele, deja imi pusesem bluza de trening si pelerina de ploaie pe deasupra, in schimb o pustoaica de vreo 15-16 ani era in pantaloni scurti, tricou si in picioarele goale pe punte. Culoarea parului si a ochilor ii tradau originile nordice, prin urmare nu trebuia sa ma mire. Vremea care mie mi se parea friguroasa pentru sfarsit de iulie (la ora la care in Bucuresti erau 37 de grade), pentru ei era una din zilele calduroase ale anului.

Dupa ce am iesit in larg, s-a deschis duty-free-ul, iar majoritatea pasagerilor au dat navala sa-si cumpere bautura. Banuiam ce seceta ma astepta mai departe din acest punct de vedere, insa mai stiam ca am un rucsac destul de greu in spate. Asa ca am lasat-o moarta.
Intre timp, ne apropiam de malul danez, iar in departare incep sa se vada ceva eoliene. In prima faza, am crezut ca sunt pe tarm dar, uitandu-ma mai bine, am observat ca sunt direct pe mare. La ce vanturi sunt in aceste zone ale Europei, nu e o idee deloc proasta.
Ajungem in final pe coasta daneza, dupa care suntem invitati sa urcam din nou in tren. De data aceasta am prins un loc aproape de una din intrari, alaturi de un cuplu de suedezi, la vreo 25-28 de ani amandoi, ce calatoreau impreuna cu fetita lor de vreo 5-6 ani. Atat el, cat si ea, aveau un aer foarte boem, fetita nu parea deloc deranjata de modul de a calatori al parintilor ei, ba chiar parea sa-i placa. Fusesera in week-end in Hamburg si acum, duminica-dupa-amiaza fiind, se intorceau la Stockholm, urmand sa ajunga ca si mine, dimineata, direct catre servici. Asta da plimbare de week-end.
Trenul isi continua apoi drumul prin campiile Danemarcei, unde graul astepta sa fie secerat. Clima ceva mai rece isi spunea cuvantul, in Romania graul este secerat inca din iunie. Peisajul alterna cu campii, ceva paduri, apoi poduri de pe o insula pe alta, totul sub un cer destul de intunecat, in apropiere de Copenhaga, soarele incepu sa-si faca aparitia de printre nori, insa nu pentru mult timp.

Intr-o gara, trenul opri, iar toti pasagerii au coborat pe peron. Trenul a plecat mai departe, insa am fost anuntati ca vom urca in altul. Vine si urmatotul dar, surpriza, acesta era tot nemtesc, aproape identic cu primul. N-am inteles manevra, dar in fine. Am continuat apoi drumul pana la Copenhaga, unde am ajuns la 8 seara. Am consultat si aici mersul trenurilor si am constatat ca am trenuri pe Oresund bridge, peste stramtoare, la fiecare jumatate de ora. Il aleg pe cel de 21:32 si realizez ca am cam o ora sa ma invart prin Copenhaga. Nu pierd ocazia si, primul lucru ce imi sare in ochi dupa ce ies din gara e sediul Scandinavian Airlines, prescurtat SAS, aflat vis-a-vis de gara, o cladire gen zgarie-nori de vreo 25 de etaje ce contrasta puternic cu restul centrului orasului. Al doilea lucru ce mi-a sarit in ochi era parcarea de biciclete de langa gara. Erau cateva sute, chiar ma intreb cum isi gaseau oamenii bicicleta, la fel cum ti-ai gasi acul in carul cu fan. Bicicleta este foarte utilizata in tarile nordice, biciclistii au piste speciale, separate de traficul pietonilor si al masinilor, ba chiar si semafoare. Cand tu, ca pieton, vrei sa traversezi strada, trebuie sa te uiti nu doar dupa masini, ci si dupa biciclete, care merg ca vantul.
Am vrut sa ajung chiar pana la Mica Sirena, insa, consultand o harta, am renuntat, intrucat era prea departe. Oricum aveam sa ma intorc tot prin Copenhaga. M-am consolat insa cu centrul orasului.

M-am intors apoi la gara, unde era sa gresesc trenul. De ce? Foarte simplu. Trenurile care trec pe Oresund peste stramtoare din jumatate in jumatate de ora, nu sunt doar din Copenhaga in Malmo, ci au un traseu ceva mai lung, pornind si din Helsingor, Danemarca, si avand uneori capatul in Helsingborg, Suedia. Nefiind vorbitor de limbi nordice, n-am realizat in prima faza ca sunt 2 orase diferite in 2 tari diferite, asa ca era cat p-aci sa iau trenul gresit. Noroc ca m-am orientat la timp.
Am urcat in tren, si am luat un loc, trenul fiind destul de liber la acea ora. Trenul pleca, insa, pana la pod mai avea cateva statii, printre care una la Ferring, o fabrica de medicamente, si alta statie la aeroportul principal al Copenhagai, Kastrup. La Kastrup, printre alti pasageri, se urca si o doamna imbracata in costum de stewardesa, ce probabil se intorcea acasa. Oare cum o fi sa ai casa in Suedia si sa lucrezi in Danemarca?
Trenul intra apoi in tunel, pret de cativa kilometri, dupa care, in dreptul insulei Peberholm, iesi la suprafata, pe pod. Deasupra trenului, pe pod, circulau masinile. Intre timp, se innoptase, asa ca mare lucru nu se mai vedea din stramtoare insa, pe masura ce ne apropiam de tarmul suedez, se vedeau din ce in ce mai clar luminile Malmo-ului, exact ca ale unei statiuni la malul marii la ora la care cluburile se umplu de lume. Pacat insa ca vorbeam de marea Baltica si nici vorba de vreme de plaja...
Trenul parasi apoi podul si intra intr-o statie acoperita, unde opri. Hyllie. Mai opri apoi in 2 statii, dupa care intra in statia Malmo Central, unde urma sa cobor. Cobor, nu inainte de a culege din tren o harta a Malmo-ului si a Copenhagai, ce aveau sa-mi fie de folos mai tarziu.
Iata-ma in Suedia, tara in care voiam sa ajung de aproape 20 de ani. Oare chiar am ajuns? Da, probabil, pacat insa ca e noapte si nu se vede mai nimic. Si nici timp de umblat prin Malmo nu am, in jumatate de ora urma sa plec spre Stockholm. Asadar, urc un nivel, pana la peronul superior, nu inainte de a da o tura pe la un market din gara. Intru, ma uit dupa preturi, activez convertorul din telefon pentru coroane suedeze, tastez un pret si imi pica falcile. O banana 10 lei. Da, ati citit bine. Un mar, 5 lei. Bere? Lipseste cu desavarsire. Noroc ca mai aveam ceva provizii la mine si speram ca a doua zi dimineata sa gasesc la Stockholm ceva preturi mai omenesti.
Ies eu repede din market si ma duc spre peron, catre trenul meu. Prima imagine, cand am vazut vagonul, in semintuneric, mi-a adus aminte de trenurile rusesti. Diferenta era starea de intretinere, arata impecabil. Trec eu pe la un ghiseu in dreptul trenului, intreb daca e cel corect, mi se confirma, validez si biletul, dupa care imi caut vagonul, intru in compartiment, iau loc la cuseta, urmat apoi de o familie de chinezi.
Tarziu fiind si obosit dupa traseul din aceasta a doua zi, n-am stat prea mult pe ganduri si m-am pus la somn.
(va urma)