Ziua 8 Helsinki-Rovaniemi-Lulea

 Trenul se puse in miscare si lasa in urma gara Helsinki, cu directia Tampere si apoi catre Rovaniemi si Kemijaarvi. Cum afara incepuse sa ploua, peisajul nu era prea atractiv, am facut un dus (daca tot avem, de ce nu?), mi-am mai pus putina ordine in bagaje, am facut un tur al trenului (si avea peste 20 de vagoane, nu gluma), dupa care m-am retras in compartiment. La Tampere a mai aparut inca un calator, ce avea sa ocupe patul de sus. In fine, incepu sa se intunece, asa ca m-am pus la somn.
Ma trezesc dimineata pe la 7 si ma pregatesc pentru o noua zi. La 8 fara 10 punct, trenul opri in gara din Rovaniemi, iar lumea incepu sa coboare. Cobor si eu, si incep sa ma uit dupa statia de autobuz, cea din care urma sa iau autobuzul 8, ce ma va duce la Santa Claus village. Iat-o.

 La 8 si 5 punct, aparu microbuzul, in care urc eu si o turista japoneza. Restul lumii se pare ca nu stia de acest lucru. Asadar, iata Rovaniemi, cel mai intins oras din Europa. Si probabil cel mai putin poluat.

 O jumatate de ora mai tarziu, coboram la Santa Claus Village, la ora la care inca e liniste, inca nu au sosit turistii, nu s-au trezit nici italienii ce dormeau in camperele din apropiere, prin urmare nici magazinele nu sunt deschise. Foarte bine, am toata zona doar pentru mine. Cu aceasta ocazie pun pe mine polarul, tricoul de sub bluza de trening nu mai e suficient, probabil sunt vreo 12 grade afara.
Iata si celebrul stalp al distantelor, de pe care insa lipseste Bucurestiul. Poate, in viitor, pe masura ce vor aparea noi turisti.
A, am uitat sa precizez, nu e liniste deplina, in difuzoare rasuna colinde. Cum e sa asculti colinde pe 4 august, iar soarele e sus pe cer?

 Aici, un panou destinat celor ce au vrut sa lase un semn al trecerii lor si...ceva cunoscut.

 Dupa cate se pare, au mai trecut romani si inaintea me, nu cu mult timp in urma.
Aici, celebra linie a Cercului Polar de Nord, 66 grade 33 minute 7 secunde latitudine nordica si 25 grade 50 minute 51 secunde longitudine vestica, punctul cel mai nordic al calatoriei. De aici voi merge doar catre sud.

 Nu imi voi continua drumul catre nord, catre Nordkapp, cum mi-as fi dorit, intrucat biletul de autobuz de 240 de euro, impreuna cu cele 2 ore pe care le pot petrece acolo (asta daca nu vreau sa innoptez acolo contra unui tarif modic de cca 100-150 de euro), ma fac sa ma gandesc ca ar fi mai bine sa aman pentru alta data, cand voi veni cu masina. Asadar, mai dau tarcoale zonei, pentru ceva elemente locale, pentru ca tot suntem in inima Laponiei.

 Mariana vizibil deranjata ca am intrat la ea in casa fara sa cer voie. Ba am cerut, dar in engleza!

Intre timp au inceput sa apara si grupurile de turisti si zona sa se aglomereze. De, asemenea, se deschisesera si magazinele, ocazie cu care am completat si cateva carti postale sa le trimit pe la prieteni. La Galati a ajuns, la Bucuresti nu. Asta e. Am profitat de ocazie sa-mi consemnez si in pasaport vizita mea pe aici, precum si sa-mi iau cateva suveniruri. Pentru doritori, poti sa-ti cumperi pietre culese din oceanul Arctic. 5 euro bucata. No thanks, numai pietre nu mai caram in rucsac.
In fine, mare lucru nu prea mai aveam ce face pe aici, asa ca m-am intors in statia de autobuz, si ea construita destul de rustic.

In fine, aparu si autobuzul, iar jumatate de ora mai tarziu coboram din nou in gara din Rovaniemi. Cum, pana la primul tren catre Kemi, pe malul golfului Botnic, mai aveam de asteptat cam o ora, am plecat putin prin oras, sa-mi fac provizii. Urma sa merg apoi aproape neintrerupt pana la Trondheim si nu aveam de gand sa fac foamea pe drum. L-am gasit destul de usor, am gasit si aici banane (!), precum si ceva produse de patiserie, numai bune pentru schimbat regimul.
M-am intors apoi in gara, veni si trenul, un tren regional nu prea nou, dar curat. In vagon, eu si inca un pusti de vreo 15 ani, care se juca pe un laptop. Apare controlorul, ii ceru biletul, pustiul isi scoase iphone-ul, il butona, pana aparu o poza cu un QR code. Controlorul ii scana codul de pe telefon (am uitat sa spun ca toti controlorii in Finlanda si Norvegia aveau ditamai POS-ul, la care puteai sa le platesti biletul si sa ti-l si tipareasca), dupa care pleca mai departe. Eu am ramas cu gura cascata.
O ora mai tarziu, trenul ajunse la Kemi, punctul terminus pentru mine in ceea ce priveste caile ferate finlandeze. Calatoria pana la granita suedeza si apoi pana la Lulea avea sa se desfasoare cu autobuzul.
Din ce ma documentasem pe internet, existau autobuze odata la 1-2 ore care plecau de la Kemi, catre Tornio, orasul de la granita cu Suedia. Apoi mergeai cateva sute de metri pe jos, treceai si granita, intrand in orasul suedez de granita, si anume Harapanda. Aici gaseai o alta autogara, de unde luai un nou autobuz catre Lulea, 150 de km spre sud de-a lungul coastei, catre cea mai apropiata gara, de unde puteai lua tren catre Stockholm, Narvik, sau catre Trondheim. A, si pentru posesorii de bilet Interrail, calatoria cu autobuzul este gratuita.
Eh, din pacate, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, adica socoteala facuta in fata calculatorului la Bucuresti nu se potrivea cu socoteala scrisa pe o tabela in gara din Kemi, plus ca acum era si sambata dupa-amiaza, iar autobuzele aveau alt orar. Iata-l:

Mda, dupa ce am reusit sa descifrez ce scrie acolo, mi-am dat seama ca am vreo 3 ore de pierdut prin Kemi, asa ca am zis sa dau o tura prin oras.
Sambata dupa-amiaza, soare, frumos, cald (vreo 20 de grade adica), dar PUSTIU pe strazi, nu exagerez, cred ca am vazut maxim 15 oameni in tot orasul. Nu mai vorbim ca era un oras mic, cu cateva mii de locuitori, in care plictiseala era la ea acasa, citand dintr-un film celebru: "localnicii se distreaza uitandu-se la masini cum ruginesc."
Asadar m-am plimbat, m-am intins pe iarba, m-am intors in autogara, iar am plecat, am mai revenit in autogara, de data aceasta am intalnit 2 oameni mai in varsta care, din fericire, stiau engleza, i-am intrebat daca e corect, da, e corect (ce usurare), va veni autobuzul (chiar daca autogara e inchisa si pare parasita), m-au intrebat cu ce treaba pe acolo, mi-au recomandat sa ajung in insulele Lofoten si la Tromso (da, multumesc, alta data) si...intr-un final, aparu autobuzul, pe care scria Tornio-Haparanda. Nu era cine stie ce, dar la ce plictiseala ma cuprinsese as fi plecat si cu o caruta trasa de doi cai.
Urc eu in autobuz, ii arat biletul soferului, imi confirma ca e in regula, mai urca cativa pasageri si plecam la drum, lasand in urma Kemi-ul.

 Nu pot sa nu remarc de cat de curat e aerul prin Laponia, cu atatea paduri in jur. Cu aceasta ocazie am vazut si un ren, mult prea putin pentru a apuc sa-l imortalizez cu aparatul, dar suficient de mult ca sa-mi ramana intiparita pe retina culoarea argintie a blanii.

 Dupa cca o ora, ajunge autobuzul in Tornio, trece prin oras, dupa care o ia pe malul unui rau, peste care trecea un pod, iar pe malul opus un ditamai magazinul Ikea. Autobuzul trecu peste pod, trecu si de magazinul Ikea, dupa care opri intr-o autogara in apropiere. Toata lumea cobora, iar eu realizam ca tocmai am trecut in Suedia, respectivul rau fiind pe fasia de granita.
In fine, verificai si aici mersul autobuzelor catre Lulea, urmatorul peste 2 ore. Mda, alte 2 ore de stat degeaba. Macar aici ma pot plimba pe o parte si alta a fasiei de granita. Interesant, nu?

 Sa merg din nou in Finlanda? 10 metri la dreapta si sa dau ceasul cu o ora inainte.

 Sau sa ma intorc in Suedia? Linia de granita este aproximativ in dreptul meselor verzi de bere si continua cu raul, ce se varsa in golful Botnic cateva sute de metri mai la sud.

 Dar pana la urma ne intoarcem in Suedia. In fund, autogara, in dreapta, fosta cladire a vamii.

In fine, aparu si autocarul de Lulea, ceva mai luxos fata de cel finlandez si, in plus, era si supraetajat. Iau un loc si, surpriza, avem priza la 220 V. Surpriza fu si mai mare cand am deschis telefonul si am gasit si wi-fi-ul functional. Asa sa tot calatoresti.
Autocarul pleca, mai opri de 2 ori in Haparanda, dupa care o lua spre sud. Din loc in loc, pe stanga, printre palcurile de brazi, se vedeau lacuri si, la un moment dat, linia coastei. Pana la Lulea aveam cca 130 de km, cam 3 ore de mers. Noroc ca vremea era frumoasa.

 La fiecare intersectie mare, autocarul iesea de pe sosea si intra pe un drum lateral, de unde mai culegea ceva calatori. Cu cat ne apropiam de Lulea, autocarul incepu sa se umple de pusti de 17-18 ani, ce probabil mergeau la vreun club, ceva, in oras, probabil singurul loc de distractie din zona.

 In fine, ajungem in Lulea la ora la care deja se insera.

 Gasesc eu gara, numai bine, mai avem o ora de asteptat. Din cauza schimbarilor de fus orar, nu eram sigur daca mai prindeam trenul. Schimbarea insa a fost in favoarea mea.

 Ce n-a fost in favoarea mea, a fost programul casei de bilete, demult inchise, prin urmare nu mai aveam cum sa-mi achizitionez suplimentul de cuseta. Asta e Laure, in noaptea asta dormim pe scaun.
Veni si trenul, urc si eu in el, nu inainte de a face o ultima poza a acestui oras la apus de soare.

Nu am apucat insa sa prind in cadru si un iepure salbatic ce se plimba printre sinele de cale ferata din gara. Chiar daca eram in oras, natura era la ea acasa.
Gasesc eu un loc ce nu parea rezervat de nimeni si iau un loc. Vine si controloarea, care imi atrage atentia ca nu am rezervare si ca va trebui la un moment dat sa eliberez locul. Mda, nasoala perspectiva, daca nici macar loc sa dorm nu am.
Dupa putin timp, trenul ajunse in gara Boden, unde, inainte de a vira la stanga spre sud, se pare ca trebuia sa astepte trenul de Narvik, prin urmare inca o jumatate de ora de asteptare. Ajunse si acesta, o parte din pasagerii din trenul de Narvik urcara si, din fericire nu ma deranja niciunul. Dupa care trenul porni din nou catre sud, in timp ce afara se lasa noaptea, sau mai precis amurgul. Maine ajungem la Trondheim